Antibiotice Iaşi şi-a bugetat un profit de 29 mil. lei pentru 2017, minus 6%, şi vrea investiţii de 61 mil. lei

Autor: Liviu Popescu 12.04.2017
Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (ATB), companie controlată de stat în proporţie de 53%, şi-a bugetat pentru acest an un profit net de 28,6 mil. lei, în scădere cu 6% faţă de rezultatul obţinut în 2016. O explicaţie posibilă pentru evoluţia negativă poate fi creşterea impozitului pe profit cu 40%, la circa 6 mil. lei.
 
„Investiţiile prevăzute pentru anul 2017 sunt orientate spre construcţia unei noi secţii de pro­ducţie, iar impozitul bugetat nu este influenţat de even­tuale impozite deduse pentru investiţii în echi­pa­mente sau instalaţii, urmând ca aceste operaţiuni să fie realizate pe măsura reinvestirii impozitului“, a transmis compania la solicitarea ZF.
 
La capitolul riscuri compania identifică taxa clawback ca un posibil risc în evoluţia afacerilor. „Creş­terea exagerată a taxei de claw back şi lipsa de transparenţă privind nivelul taxei“ sunt riscurile identificate de compania cu 378 mil. lei capitalizare. Această taxă impune producătorilor de medicamente să returneze statului o parte din profitul realizat în urma vânzărilor de medicamente compensate care depăşesc suma alocată acestora de la Fondul Naţional de Asigurări.