Depozitele bancare deţinute de străini în România îşi continuă declinul, ajungând la numai 3,5 mld. euro, minimul ultimilor nouă ani

Autor: Claudia Medrega 12.04.2017
Soldul depozitelor pe termen lung constituite de străini la băncile locale, în mare parte linii de finanţare primite de la acţionari, a continuat să scadă în 2017, coborând în ianuarie la 3,55 miliarde de lei. Depozitele nerezidenţilor au rămas în jurul minimului ultimilor nouă ani.
 
Un nivel mai mic al depo­zi­telor străinilor, de 3,5 miliarde de euro, a fost înre­gis­trat în 2008, când criza finan­ciară în­cepea să se re­simtă.
 
În perioada ur­mă­toare, tendinţa de scădere a finanţă­rilor alocate de băn­cile străine pe piaţa locală ar putea continua.
 
Faţă de maximul atins în vara anu­lui 2011, din depozitele străinilor pe ter­men lung s-au „evaporat“ peste 5 mi­liarde de euro.
 
Soldul depozitelor nerezidenţilor a intrat pe un trend descendent din 2012 după ce în primii ani ai crizei a crescut, atingând un vârf de 8,65 mld. euro în august 2011. Dobânzile mari plătite de bănci pentru a atrage resurse au contribuit la evoluţia pozitivă a acestor depozite la începutul crizei economice.
 
La sfârşitul anului trecut, depo­zitele străinilor au coborât la 3,79 mi­liarde de euro, cu aproximativ un miliard de euro sub ni­velul din 2015 şi la jumătate compa­ra­tiv cu maximul din 2011.