Avansul înmatriculărilor auto din România, de peste trei ori mai mare faţă de media europeană

Autor: Roxana Rosu 20.04.2017

România se află pe locul 18 în UE din punctul de vedere al înmatriculărilor de autoturisme noi în primul trimestru, cu un volum de 22.276 de maşini, în creş­tere cu 27,5% faţă de perioada si­milară din 2016, potrivit datelor furni­zate de ACEA - Asociaţia Construc­torilor Eu­ro­peni de Automobile - şi ACAROM - Asociatia Constructorilor de Auto­mobile din România. În ceea ce pri­veşte constructorii de automobile, Da­cia a raportat o creştere de 9,9% a vân­zărilor, respectiv 111.126 de unităţi. Cons­tructorul român are o cotă de piaţă de 2,6% la nivelul UE + ţările EFTA (Is­lan­da, Liechtenstein, Norve­gia şi El­ve­ţia).

La nivel european, înmatriculările au crescut cu 8,4%, cu 4,14 milioane uni­tăţi. Topul ţărilor europene este condus de Germania cu un volum de 844.684 de auto­turisme noi înmatriculate (+6,7%), urmată de Marea Britanie cu un volum 820.016 autoturisme (+6.2%) şi de Italia cu 582.465 (+11.9%).