Adevăratul risc al alegerilor prezidenţiale din Franţa: lipsa forţei de a reforma

În timp ce o mare parte a Europei se teme că o victorie a extremiştilor în alegerile prezidenţiale din Franţa ar provoca haos în UE, elita politică şi de business a ţării este îngrijorată de cu totul altceva, scrie Politico.

Mai degrabă lipsa forţei de a schim­ba ceva în economie şi societate decât haosul este teama angajaţilor din sec­torul public, a directorilor de com­pa­nii şi a diplomaţilor care fac jocurile în a­cest stat extrem de centralizat. „Prin­ci­pa­la temere nu priveşte o vic­torie a Ma­rinei Le Pen. Puţini sunt cei care cred cu adevărat că poate câş­ti­ga de a­ceas­tă dată“, a declarat un oficial al Tre­zo­re­riei, reflectând pă­re­rile multor co­legi de la Ecole Nationale d’Administration.

„Teama este mai degrabă că indiferent de cine va câştiga nu va dis­pune de legitimitatea sau majoritatea parlamentară necesare pentru implementarea unor reforme care ar fi trebuit să fie realizate de mult timp.“

Mulţi, spune acesta, tânjesc după un De Gaulle sau Mitterand care să galvanizeze francezii în spatele unei viziuni politice dinamice. „Încă cinci ani de paralizie, şomaj ridicat şi creştere aproape zero şi ţara ar putea fi numai bună pentru Frontul Naţional“, declară oficialul francez.

Există temeri solide că niciunul dintre cei doi candidaţi mainstream din prima rundă a alegerilor din această săptămână, Emmanuel Macron şi Francois Fillion, nu va fi suficient de puternic, dacă va fi ales, să reformeze pieţele rigide ale muncii din Franţa, să re­dreseze sistemul costisitor al pen­siilor, să reducă taxele pentru com­pa­nii, birocraţia şi cheltuielile publice.

De peste două decenii, Franţa stag­nea­ză practic, după ce o grevă generală din 1995 a zădărnicit eforturile pre­şe­din­telui Chirac de a refor­ma sec­torul pen­siilor de stat şi al ser­vi­ciilor medica­le.

În această perioadă, Franţa a rămas şi mai mult în urma Germaniei la capitolul putere econo­mică şi influenţă politică. Astfel se pot ex­plica nivelurile extraordinar de ri­dicate ale pesimismului înregistrate re­gu­lat într-o ţară care, văzută din afară, încă dispune de un nivel de trai de invidiat.

Macron, în vârstă de 39 de ani, ministru al economie în timpul preşedintelui Francois Hollande înainte de a demisiona anul trecut, luptă în prezent cu Le Pen pentru primul loc în sondajele de opinie. Iar deşi are tinereţea şi optimismul de partea sa, fostul bancher de investiţii este perceput de mulţi din elita franceză ca lipsindu-I puterea, experienţa politică şi o majoritate parlamentară coerentă pentru a-şi implementa planurile de reformă. Mişcarea sa, En Marche!, a fost creată cu doar un an în urmă, iar candidaţii săi parlamentari sunt puţin cunoscuţi publicului.

„Macron nu a răspuns încă la întrebarea cu cine ar guverna“, spune un oficial din apărare.

Despre Fillion, în vârstă de 63 de ani, fost premier, mulţi cred că a fost fatal afectat de scandalurile în care a fost implicat. Chiar dacă ar reuşi să ajungă în runda a doua (acesta se situează în prezent pe locul trei sau patru în sondaje), este greu de văzut cum acesta i-ar putea convinge pe francezi să facă sacrificiile dure pe care le propune: majorarea vârstei de pensionare, program de lucru extins, mai puţini funcţionari publici.

Cu numai câteva zile înainte de prima rundă a alegerilor, toţi cei chestionaţi de Politico, din administraţia prezidenţială, ministerul de finanţe, banca centrală, ministerul afacerilor externe, sectorul apărării şi comunitatea de business, au declarat că nu cred că Le Pen va câştiga alegerile. „Situaţia nu este atât de disperată“, a declarat un ambasador francez. „Clasele de mijloc au mult de pierdut. Nu vor vota pentru ea en masse“.

Mai mulţi înalţi oficiali au declarat că nu există planuri de urgenţă pentru eventualitatea ca Le Pen, care vrea să scoată Franţa din zona euro şi poate şi din UE, sau Jean-Luc Melenchon, care a urcat pe poziţia a treia susţinând o renegociere radicală a regulilor fiscale ale UE şi a mandatului BCE, ar putea câştiga alegerile.

Iar pieţele par să aibă o atitudine similară. Nu există semne privind ieşiri masive de capital deocamdată, iar prima de risc dintre randamentele obligaţiunilor guvernamentale franceze şi germane indică o incertitudine peste normal, dar nu panică. „Este prea devreme“, în opinia unui oficial din sectorul financiar.

Nimeni din rândul oficialilor nu crede că şi Macron şi Fillon vor fi învinşi în prima rundă, runda a doua disputându-se între cei doi extremişti, de dreapta şi de stânga. Avansul constant al lui Melenchon în sondaje i-a făcut pe unii din presă să speculeze pe marginea unui astfel de scenariu de coşmar pentru elita franceză.

Marcel Gauchet, istoric şi filosof, argumentează că electoratul francez este pesimist în primul rând din cauza absenţei unui proiect politic colectiv care ar justifica sacrificii economice individuale. Alegătorii francezi se simt victime ale unei globalizări prădătoare care li s-a impus din exterior, în special de către UE, şi care le erodează nivelul de trai, siguranţa locurilor de muncă şi identitatea naţională.

„Ce este special legat de francez în era modernă este importanţa pe care aceştia o ataşează dimensiunii politice. Indiferent cât de necesare ar fi reformele economice, fracezii vor ţine de beneficiile câştigate şi vor respinge schimbările dacă nu sunt inspiraţi de o viziune politică împărtăţită de toţi“, susţine Gauchet.