Investitorii care urmăresc petrolul sunt îngrijoraţi de creşterea producţiei în SUA. La Bucureşti, acţiunile OMV Petrom au minus 1%

Autor: Liviu Popescu 21.04.2017

Investitorii care urmăresc petrolul devin din ce în ce mai îngrijoraţi de creşterea producţiei în SUA, cea mai mare economie la nivel mondial dar şi unul dintre cei mai importanţi producători de petrol, care ar putea curând echivala cu reducerile aplicate de grupul OPEC, se arată într-o notă a XTB România. 

Orice mişcare pe piaţa petrolului se vede şi în preţul acţiunilor companiilor care exploatează petrol, implicit şi în acţiunile OMV Petrom de la Bucureşti. Ieri acţiunile OMV Petrom se tranzacţionau la 0,317 lei, în scădere cu 1% faţă de şedinţa precedentă pe fondul unui rulaj de 325.000 de lei până la ora 13:00.