Afacerile Aerostar Bacău au crescut cu 8% în 2016, la 356 mil. lei

Autor: Cristina Bellu 21.04.2017

Producătorul de componente pentru avioane Aerostar Bacău (ARS) a raportat pentru 2016 afaceri de 356,2 mil. lei, în creştere cu 8% faţă de rezultatele obţinute în anul anterior şi un profit net de 56,4 mil. lei, faţă de 52,2 mil. lei în 2015.

“Vânzarile Aerostar au depăşit anul trecut 356 milioane lei, profitul brut in valoare de peste 65 milioane lei a inregistrat o creştere de 10% faţă de anul anterior. Acţiunile Aerostar s-au apreciat pe bursă având la sfarsitul anului 2016 o capitalizare bursieră insemnată, cu valori apropiate de maxime istorice.”, spune Grigore Filip, directorul general al companiei.

Din cifra de afaceri realizată, Aerostar Bacău a vândut produse şi servicii pe piaţa internă de 100 mil. lei, iar la export echivalentul a 255,2 mil. lei.