Coloane de maşini de 6 kilometri pe DN1, la Predeal; traficul este îngrenuat din cauza zăpezii

Autor: Laura Petrescu 21.04.2017

Potrivit Poliţiei Braşov, traficul pe DN 1 se desfăşoară cu mare greutate, pe sensul către Ploieşti, întrucât în zonă ninge abundent şi viscoleşte.

Pe de altă parte, TIR-urile nu sunt echipate corespunzător şi nu au anvelope de iarnă.

”TIR-urile sunt cele care au cele mai mari probleme. Nu au anvelope de iarnă. La Predeal nu se mai poate urca. Sunt coloane mari de maşini, oameni nemulţumiţi”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IJP Braşov, Ionuţ Marin.

Şeful Secţiei Drumuri Naţionale Ploieşti, Ionel Ciobanu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pe DN 1, la intrarea în staţiunea Predeal, judeţul Braşov, traficul se desfăşoară cu dificultate din cauza zăpezii de pe carosabil, iar coloana de maşini se întinde până la Azuga.

”Sunt colegii de la Braşov care am înţeles că intervin de la intrarea în Predeal spre Braşov. Ar fi probleme la Timişul de Jos. Este traficul îngreunat. Sunt coloane mari de maşini, de peste şase kilometri. Pe partea noastră se circulă bine, dar în condiţii de iarnă”, a declarat Ciobanu.

Acesta a adăugat că în Prahova se intervine, la ora transmiterii acestei ştiri, cu mai multe utilaje atât în zona Cheia, cât şi pe Valea Prahovei.