Dragoş Damian, Terapia: Fiscalitatea alungă producătorii de medicamente generice. Anul acesta vom asista la o criză serioasă a producătorilor din acest sector

Autor: Cristina Bellu 26.04.2017
Comparativ cu anii anteriori, evoluţia de anul acesta a pieţei medicamentelor generice nu prezintă modificări notabile, în condiţiile în care statul român cheltuie pentru decontarea parţială sau totală a medicamentelor (începând cu 2011- n. red.) doar 6 miliarde de lei pe an, în timp ce necesarul real este de aproximativ 8-9 miliarde de lei pe an, restul fiind plătit de producătorii de medicamente prin taxa clawback, este de părere Dragoş Damian, CEO al Terapia, în cadrul Health Forum 2017, conferinţa Asociatiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.
 
„Interesant este că producătorii de generice plătesc aceeaşi cotă de taxă clawback ca producătorii de medicamente inovative care uneori sunt de mii de ori mai scumpe“, a spus Dragoş Damian.
 
Prin taxa clawback fiecare producător întoarce către statul român o valoare din suma decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, acesta reprezentând un mecanism prin care se urmăreşte împărţirea poverii financiare între stat şi producător.
 
Prin faptul că pe lista medicamentelor compensate au fost puse foarte multe molecule, lucru care va determina o creştere a vânzărilor de medicamente aflate sub patent şi în condiţiile în care statul nu suplimentează bugetul actual de 6 miliarde de lei, iar producătorii vor fi nevoiţi să plătească clawback indiferent dacă au realizat vânzări sau nu, şeful Terapia apreciază că anul acesta vom asista la o criză serioasă a producătorilor de medicamente generice.