Acţiunile Digi au scăzut cu 2,4%, la preţul de ofertă, după anunţul că directorul general al companiei este urmărit penal

Autor: Ştefan Stan 17.05.2017

Acţiunile Digi au scăzut pe bursă cu 2,43%, la 40,2 de lei/acţiune, aproape de preţul de ofertă, după anunţul că Serghei Bulgac, directorul general al companiei şi al RCS&RDS este urmărit penal în calitatea de suspect în legătură cu săvârşirea infreacţuiunii de săpalare de bani într-un dosar la DNA.

Compania spune că "posibilitatea întâmplării acestui lucru pe parcursul desfăşurării anchetei DNA a fost anticipată şi adusă la cunoştiinţa investitorilor în cadrul prospectului de listare la bursă."

Acţiunile Digi au intrat la tranzacţionare în prima şedinţă bursieră cu o creştere de 3% faţă de preţul de ofertă şi au închis la 41,2 lei.

Aproximativ 24 milioane de acţiuni au fost incluse în oferta de listare, adică 25,6% din acţiunile companiei, în cea mai mare ofertă publică de listare a unei companii private. La preţul de 40 de lei pe acţiune, valoarea ofertei s-a ridicat la aproximativ 945 mil. lei.