Diana Coroabă, PwC România: Cred că impozitul pe gospodării va afecta creditarea

Autor: Alina-Elena Vasiliu 17.05.2017

Impozitul pe gospodării ar putea afecta procedurile de creditare, este de părere Diana Coroabă, partener, consultanţă fiscală, PwC România, prezentă la conferinţa ZF Birouri & Rezidenţial. „Impozitul pe gospodării nu ar trebui să afecteze tranzacţiile cu imobile, pentru că în continuare impozitul va fi cu reţinere la sursă. În schimb, cred că impozitul pe gospodării va afecta creditarea. Dacă se va aplica impozitul pe gospodării, vom avea o problemă foarte mare cel puţin doi ani, pentru că nu va mai exista stopaj la sursă pentru impozitul de venit”, a spus Diana Coroabă.