Europa, locomotiva investiţiilor în start-up-uri financiare

Autor: Catalina Apostoiu 19.05.2017

În primul trimestru, investiţiile au scăzut la nivel mondial, dar au crescut în Europa, relatează Les Echos. După entuziasmul iniţial, investitorii se dovedesc acum prudenţi cu privire la acest domeniu. Confirmând tendinţa înregistrată în ultimele luni, sumele investite în start-up-uri financiare continuă să scadă la nivel mondial. Potrivit KPMG, un număr de 260 de operaţiuni au fost realizate în perioada ianuarie-martie 2017, valoarea acestora atingând 3,2 miliarde de dolari, cu 23% mai puţin decât în ultimul trimestru al anului trecut. Creşterea este pusă în mare parte pe maturitatea în creştere a sectorului. În Asia în special investiţiile au bătut pasul: numai 400 milioane de dolari au fost investiţi acolo, cu mult mai puţin decât în SUA, dar mai ales Europa. Europa a înregistrat un trimestru istoric din acest punct de vedere, cu 67 de operaţiuni în valoare de 610 milioane de euro.