Conferinţă „ZF Auto&Logistică 2017“. Industria auto a ajuns la 22 mld. €, dar se confruntă tot mai mult cu lipsa forţei de muncă. România oferă perspective atrăgătoare pentru investitori şi are avantaje certe, dar are nevoie de mai mult personal calificat

Autori: Bogdan Alecu , Ştefan Stan 19.05.2017

Industria auto din România, care a rulat anul trecut afaceri cumulate de 22 mld. euro din producţia de automobile şi componente auto, este tot mai atracti­vă pentru companiile auto din afară, în special datorită sectorului IT, pe măsură ce automobilele devin tot mai „inteligente“.

„Mă preocupă în mod special să corelăm capacitatea de a livra în zona de IT&C şi au­to­motive. Am reuşit, în urma unor prospec­ţiuni, implicarea a peste 40 de com­panii de IT din România într-un proces de selecţie pentru BMW. Am ajuns la o listă scurtă de patru companii, care astăzi lucrează pe parteneriate cu BMW în zona de software. S-a dovedit un model de succes şi acum lucrăm şi cu grupul VW -Audi. Am reluat toate companiile care au participat la evaluarea în proiectul cu BMW şi ne uităm şi pe alte zone“, a spus Ale­xandru Petrescu, ministrul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat în cadrul conferinţei „ZF Auto&Logistică 2017“.

Totuşi, investitorii deja existenţi pe plan local se plâng de lipsa forţei de muncă şi de calitatea slabă a educaţiei în domeniu, de cele mai multe ori tinerii nefiind suficient de bine pregătiţi de universităţi.

„Pe lângă problema infrastructurii, în spe­cial lipsa autostrăzilor, pierderea compe­tenţelor anga­jaţilor este o altă problemă cu care se con­frun­tă industria auto. România este a doua ţară de export de forţă de muncă, după Siria. Trebuie să dezvoltăm sistemul de educa­ţie şi să adaptăm curricula la nevoile sectorului“, a spus Gabriel Sicoe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Conferinţa ZF Auto&Logistică 2017 a fost sus­ţinută de Draexlmaier, Business Lease, MainFreight, New Kopel Group, Toyota Ma­te­rial Handling, UTA, Yawo Services şi Robert Bosch.