Americanii de la CGS, cel mai mare operator de call-centere din România, au raportat un profit de 51 mil. lei în 2016, la afaceri de 232 mil. lei
Furnizorul american de servicii de externalizare Computer Generated Solutions (CGS) a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 232 mil. lei, în creştere cu 22% faţă de anul 2015. Totodată, şi profitul companiei a crescut, ajungând la 51,4 mil. lei, în creştere cu 3% faţă de anul trecut.
„Veniturile au crescut foarte mult pentru că am vândut foarte mult în anii trecuţi. România este deja bine poziţionată pe harta outsourcingului global şi deja se ştie că există competiţie foarte mare pe piaţa muncii pentru că au venit multe proiecte noi. Pe fondul acestor proiecte, au crescut şi veniturile. În plus, am angajat foarte mulţi oameni, având în vedere că până la finalul anului trecut am creat 450 de locuri noi de muncă faţă de 2015“, a spus Vladimir Sterescu, country manager în cadrul CGS România şi vicepreşedinte senior soluţii asistenţă clienţi în cadrul CGS.
În prezent, CGS are birouri în şase oraşe: Bucureşti, Braşov, Sibiu, Târgu Jiu, Galaţi şi, începând de anul trecut, Miercurea Ciuc. Anul trecut, numărul mediu de angajaţi al companiei a trecut de 2.600 de persoane, iar compania continuă angajările.