European Business Summit 2017 şi o întrebare: Ce urmeazã pentru Europa?

Autor: Dan Luca 23.05.2017

Acum 15 ani participam la prima mea ediţie a European Business Summit-ului de la Bruxelles. Anul acesta fost rândul unei întrebãri generice What’s Next for Europe? sã ne invite la dezbaterile din cele doua zile ale evenimentului (22-23 mai 2017).

O adevãratã pledoarie pentru trezirea Europei a fost prezentatã de Guy Verhofstadt. “Problemele actualei UE ţin de arhitectura instituţionalã. Trebuie sã ne întoarcem la ideile fondatorilor din anii ‘50”. Cam pe acest subiect marşam şi eu recent când subliniam relansarea biniomului economic franco-german. UE încearcã relansarea economicã prin forţa industriei germane, revoluţie industriale (Industry 4.0), prin viziunea europenã a lui Macron, prin transformarea treptatã a Brexitului în avantaj. Prin plecarea Marii Britanii din UE, Uniunea Europeanã revine la matricea cooperarii bilaterale, dar trece treptat şi la o integrare europeanã avansatã.

Revenind la EBS2017, mi-a plãcut abordarea plinã de realism şi tehnicitate a vicepreşedintelui Comisiei Europene Valdis Dombrovskis. „Tendinţele economice sunt, în linii mari, pozitive şi ar trebui să profităm de această ocazie pentru a face ca economiile europene să devină mai competitive, mai reziliente şi mai inovatoare”.

Se aşteptã rezultate concrete încã de la Summitul liderilor europeni din decembrie 2017, totul axandu-se pe “New governance of the eurozone”, aşa cum sublinia Verhofstadt. Iar stirea recentã despre cum Germania şi Franţa vor accelerarea aprofundării integrării în zona euro confirmã estimãrile. “Germania şi Franţa fie vor propune un sistem comun pentru taxele datorate de companii, fie vor insista pentru accelerarea implementării unui sistem la nivelul Uniunii Europene”, a spus Schauble. "Ambele planuri sunt ambiţioase", a spus oficialul german. Se strecoarã astfel idei despre dezvoltarea sistemului de taxe în zona euro şi a relansãrii conceptului de campioni industriali europeni.

Dr. Dan LUCA este Senior Director la EURACTIV Bruxelles şi profesor asociat la VUB, ULB şi SNSPA Bucureşti.