Software-ul de marketing automatizat dezvoltat de start-up-ul local Retargeting.Biz a generat venituri de 75 mil. euro pentru magazinele online

Autor: Ioana Nita 25.05.2017
Retargeting.Biz, start-up-ul local înfiinţat în 2013 care le oferă comercianţilor online o soluţie software dedicată comercianţilor online prin care îşi pot îmbunătăţi vânzările prin personalizarea ofertelor pentru clienţi şi monitorizarea activităţii lor în magazinul online, a încheiat anul trecut cu afaceri de 570.000 euro, cu 14% mai mari faţă de ţinta iniţială. Soluţia furnizată de companie a generat însă venituri de peste 75.000.000 euro pentru mai mult de 1.300 de clienţi din întreaga lume. Retargeting.Biz a continuat să înregistreze creşteri şi anul acesta, în primele trei luni veniturile fiind cu peste 50% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din 2016. „Veniturile din primul trimestru al acestui an sunt cu 55% mai mari decât în trimestrul întâi din 2016, iar avansul se datorează atât volumului mai mare de clienţi, cât şi vânzărilor în creştere către aceştia”, a declarat Rareş Bănescu, fondatorul Retargeting.Biz, căruia i s-a alăturat ulterior antreprenorul local Mugur Frunzetti cu o investiţie de 500.000 euro.