Pieţele chineze, zguduite de decizia Moody’s de a tăia ratingul suveran al Chinei

Autor: Catalina Apostoiu 25.05.2017

Pieţele chineze au resimţit puternic impactul deciziei agenţiei de rating Moody’s de a retrograda ratingul de credit al celei de-a doua mari economii a lumii, China, înainte de a se reechilibra uşor, scrie Financial Times.

Moody’s a redus calificativul Chinei cu o treaptă de la Aa3 la A1 şi a anunţat că se aşteaptă ca “soliditatea financiară a ţării să se erodeze într-o oarecare măsură în anii următori, datoriile la nivelul întregii economii continând să crească pe măsură ce creşterea potenţială va încetini”.

Agenţia şi-a revizuit perspectiva la stabilă de la negativă, spunând că riscurile sunt “echilibrate”. Anunţul a zguduit piaţa bursieră chineză, indicele Shanghai Composite scăzând la un moment dat cu peste 1% înainte de a-şi reveni şi a înregistra o creştere de 0,1%. Materiile prime au intrat sub presiune, investitorii temându-se că încetinirea creşterii chineze va erode cererea.

Decizia Moody’s a adus ratingul de credit al Chinei la acelaşi nivel cu cel al unor ţări ca Japonia, Estonia şi Arabia Saudită.