Donald Trump întoarce lumea pe dos, spre furia europenilor: Preşedintele american retrage SUA din acordul climatic

Autor: Mihai Draghici 31.05.2017

Donald Trump, preşedintele SUA, a decis retragerea Statelor Unite din Acordul climatic de la Paris, au anunţat miercuri surse oficiale americane, fără a oferi detalii.

Doi oficiali americani care au cunoştinţă despre decizie au declarat pentru site-ul de ştiri Axios.com că detaliile aplicării măsurii vor fi stabilite de o comisie specială din care face parte inclusiv Scott Pruitt, administratorul Agenţiei SUA pentru Protecţia Mediului înconjurător (EPA).

Comisia va stabili dacă va iniţia o retragere formală totală din Acordul de la Paris, care ar dura trei ani, sau din Tratatul general climatic al ONU, care ar produce efecte mai rapide, dar mai extreme.