Lumea fierbe. De ce se ceartă Trump cu Merkel?

Autor: Bogdan Cojocaru 01.06.2017

Pentru că a promis să pună „America înainte de toate“, preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va ataca surplusul comercial pe  are care SUA îl au cu Germania, campionul mondial al exporturilor. Modul în care Trump abordează relaţiile internaţionale şi ameninţările acestuia i-au făcut pe Angela Merkel, cancelarul german, pe opozanţii săi politici, pe politicieni europeni şi pe mai mulţi lideri de business din Germania să facă front comun pentru o Europă independentă de SUA.

Prinde astfel contur un război comercial din care, de partea germană, cel mai mult de pierdut au companii precum Thyssenkrupp, HeidelbergCement, BASF şi Continental, care au operaţiuni, inclusiv de producţie, în România. Pentru aceste companii piaţa americană este o sursă importantă de venituri. Şi de partea americană pierderile ar fi mari.

În 2015, firmele nemţeşti au investit 255,5 miliarde de dolari în SUA, în creştere cu aproape 14%  faţă de anul anterior. Companiile germane sunt al treilea cel mai mare angajator străin în SUA, cu peste 670.000 de salariaţi, din care aproape jumătate ocupă posturi în industria manufacturieră.

Ultima dată când relaţiile dintre SUA şi Europa au fost atât de tensionate a fost primăvara anului 2003, când, pregătind invazia Irakului, administraţia lui George W. Bush a decis să „pedepsească Franţa, să ignore Germania şi să ierte Rusia“. Acum pedepsită este Germania, iar Franţa ignorată.