Brandul de îmbrăcăminte Marmot vrea să ajungă la vânzări de 1 milion de euro în România, în creştere cu 70%

Autor: Georgiana Călin 02.06.2017

Pentru 2017 compania se aşteaptă la o creştere cu 70% a rezultatului din 2016.



Brandul internaţional de echipamente outdoor Marmot, care a deschis în urmă cu doi ani primul magazin regional sub nume propriu la Timişoara, a încheiat 2016 cu vânzări de peste 350.000 de euro la nivel local.

Pe termen mediu reprezentanţii vizează şi atingerea primului milion de euro. „Profitul nu a reprezentat un obiectiv important pentru anul trecut, dar putem să spunem că suntem pe un mic plus”, spune Mircea Sîrbu, business deve­lopment manager al Mountain Gear Distribution, firma care a deschis pri­mul magazin Marmot Partner Store regional.