Aproape 24.000 de maşini Audi sunt chemate în service pentru neregularităţi ale testelor de emisie

Autor: Anca Olteanu 02.06.2017

„Viteza motorului ar putea fi influenţată în mod negativ de software-ul cutiei de viteze” în cazul maşinilor afectate, problemă care poate fi soluţionată printr-o actualizare a software-ului care durează 30 de minute, a transmis Audi.

Producătorul de maşini a stabilit împreună cu autorităţile din Germania să cheme maşinile în service începând cu luna iulie. Iniţiativa afectează 14.000 de maşini doar pe piaţa internă.

Scandalul emisiilor diesel a costat până în prezent producătorul Volkswagen, 22,6 miliarde de euro. Din totalul de 11 milioane de maşini diesel afectate la nivel mondial din grupul Volkswagen, Audi deţinte 2,1 milioane de vehicule până în prezent.