Diana Stan, Toyota România: „Avem nevoie în continuare de o legislaţie solidă care să stimuleze autovehiculele cu emisii scăzute“

Autor: Bogdan Alecu 05.06.2017
„Sperăm ca de anul acesta programul Rabla să fie pus în practică în linie cu direcţiile pe care le vizează, şi anume, îmbunătăţirea calităţii aerului“.
 
Anul 2016 a fost unul bun pentru Toyota România, inclusiv datorită faptului că cifra de afaceri înregistrată de Grupul Inchcape anul trecut a ajuns la 219 milioane euro, în creştere cu 33% faţă de anul anterior. Acest avans a fost susţinut de o creştere de peste 22% a volumelor de automobile vândute.
 
„Două segmente care au contribuit semnificativ la aceste rezultate au fost cel al SUV-urilor -prin lansarea Toyota C-HR şi a noului model Lexus RX-şi cel al hibirdelor. Acesta din urmă  a crescut  cu 144%  la nivel de total piaţă versus anul 2015, iar Toyota & Lexus deţin o cotă de 80%“, a explicat Diana Stan, direc­torul de marketing al Toyota România.
 
În opinia ei, provocările de anul trecut au ţinut de modul de derulare a programului naţional de înnoire a parcului auto, cunoscut sub numele de Rabla.