Boom pentru afacerile procesatorului de plăţi Netopia în 2016: plus 54%, până la 15 milioane de euro

Ziarul Financiar 06.06.2017

Netopia mobilPay, unul dintre cei mai mari procesatori de plăţi electronice de pe piaţa locală, controlat de antreprenorul Antonio Eram, a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 65,3 mil. lei (14,5 mil. euro), în creştere cu 53,7% faţă de anul anterior, conform datelor raportate de companie la Ministerul Finanţelor Publice. Compania a obţinut un profit net de 1,2 mil. lei (0,26 mil. euro), mai mare cu 74% faţă de anul anterior, şi a avut un număr mediu de 19 angajaţi, mai mare cu 3 per­soane faţă de anul anterior. Datoriile totale ale companiei se ridicau la 13,9 mil. lei la finele lunii decembrie. Netopia mobilPay a intermediat în 2016 peste 7 milioane de tranzacţii electronice, din care 4,2 milioane online, respectiv 3 milioane prin SMS-uri, compania înregistrând astfel o creştere cu 75% în raport cu 2015. Netopia a câştigat anul trecut circa 3.000 de clienţi ajungând astfel la un portofoliu de 10.000.