Andrei Rădulescu, BT: Dinamica anuală a consumului privat se va tempera pe termen mediu

Autor: Roxana Rosu 06.06.2017

Dinamica anuală a consumului privat se va tempera pe termen mediu, după ce în 2016 principala componentă a PIB a înregistrat cel mai ridicat ritm de creştere din 2007, analiştii Banca Transilvania estimând un ritm anual de 5,6% în 2017, 4,4% în 2018, respectiv 4,5% în 2019.

”Acest scenariu are la bază disiparea impactului măsurilor din Noul Cod Fiscal, menţinerea unui grad ridicat de prudenţă în sfera populaţiei şi perspectiva majorării graduale a costurilor de finanţare, pe fondul re-echilibrării mix-ului de politici economice”, a spus Andrei Rădulescu, senior economist la BT.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), volumului vânzărilor din comerţul cu amănuntul a crescut în luna aprilie, pe fondul disipării impactului măsurilor de susţinere a consumului din Noul Cod Fiscal. Totodată, această evoluţie exprimă semnale de maturitate pentru consumul privat (principala componentă a PIB) în cadrul ciclului economic post-criză.

Astfel, volumul vânzărilor din comerţul cu amănuntul s-a ajustat cu un ritm lunar de 0,2% în aprilie. Această evoluţie a fost determinată de scăderea vânzărilor de carburanţi şi de bunuri alimentare, cu dinamici lună/lună de 3,3%, respectiv 0,3%.

Pe de altă parte, vânzările de produse ne-alimentare au crescut cu 0,7% lună/lună în aprilie. Dinamica anuală a vânzărilor din comerţul cu amănuntul a decelerat de la 9,3% în martie la 4,8% în aprilie, cel mai redus ritm din mai 2015 (luna de dinainte de reducerea cotei TVA la alimente şi servicii de alimentaţie).

Pe de o parte, vânzările de bunuri alimentare s-au ajustat cu 0,1% an/an în aprilie, evoluţie influenţată şi de majorarea preţurilor . Pe de altă parte, dinamica vânzărilor de produse ne-alimentare s-a temperat de la 13% an/an în martie la 8,5% an/an în aprilie.

Vânzările de carburanţi au crescut cu 6,7% an/an în aprilie, cel mai redus ritm din noiembrie 2016. Prin urmare, în perioada ianuarie-aprilie 2017 volumul vânzărilor din comerţul cu amănuntul a consemnat un avans de 6,3% an/an. Se evidenţiază majorarea vânzărilor de carburanţi cu 10,9% an/an, evoluţie susţinută de creşterea veniturilor populaţiei, redinamizarea investiţiilor productive şi puternic influenţată de eliminarea accizei suplimentare la carburanţi.