Cui îi este frică de creşterea economică de peste 5%?

În noiembrie 2013, invitat la aniversarea a 15 ani de la lansarea Ziarului Financiar, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a spus că România nu poate avea creştere economică de peste 5% cu inflaţie de sub 2%, deficit bugetar sub 2% din PIB şi deficit de cont curent la fel, mai redus de 2% din PIB.

Era răspunsul său la provocarea aruncată de Ziarul Financiar către economia şi societatea românească prin „Programul România 5%”. Acest program propune(a) „dezgheţarea” activelor nefolosite din economie pentru atingerea şi susţinerea timp de două decenii a unei creşteri de 5% necesare pentru a recupera din decalajul faţă de Europa de Vest.

Iată că în T1 2017 economia românească a crescut cu 5,7% faţă de anul anterior şi este posibil, dacă nu se întâmplă nimic grav pe plan internaţional, ca nivelul de peste 5% să se păstreze pentru tot anul 2017.

Astăzi, se vede şi de unde provine această creştere.  O explicaţie a accelerării dinamicii este evoluţia producţiei industriale pe trimestrul I, determinată de creşterea peste aşteptări, cu 20% an la an, a industriei auto.

Dintre toţi parametrii enumeraţi atunci de guvernatorul Mugur Isărescu, este probabil ca doar deficitul bugetar să iasă „în decor”, la peste 2% din PIB, dar la sfârşitul anului. Ce este de notat este faptul că în ultimii 2-3 ani economia a avut rate substanţiale de creştere, de 3-4%, cu deficitele bugetare, comerciale şi cu inflaţia sub control strâns.

În acelaşi timp, şi datoria externă se reduce, iar datoria publică nu creşte ca procent în PIB peste 40%.

Într-un fel, economia românească arată prea frumos ca să fie adevărat.

Evoluţia acestor parametri ridică, astfel, semne de întrebare analiştilor. Cum poate creşte o economie dacă investiţiile publice sunt în stagnare/scădere, datoriile şi deficitele nu cresc, iar creditarea privată chiar scade? De unde vine „benzina”?

Un răspuns poate fi dat de modelul pe care s-a înscris economia în ultimii 10-15 ani.

Avem cea mai polarizată economie din Uniunea Europeană. Pe de-o parte avem zecile de mii de slujbe din IT şi outsourcing care produc  valoare adăugată cât construcţiile şi agricultura, dar care nu utilizează decât 200-300.000 de angajaţi, iar pe de altă parte avem populaţia rurală cu cea mai mare pondere din Uniunea Europeană.

Avem cea mai mare viteză la internet din marile oraşe, sau măcar în top 3 din Europa, dar şi cea mai mică pondere a numărului de kilometri de autostradă pe kilometru pătrat sau pe numărul de locuitori.

O explicaţie este că viteza cu care „aleargă” economia conectată la vestul Europei imprimă întregii economii această creştere de 5%, fără ca acumularea să se regăsească în mod uniform - geografic şi sectorial - în toate zonele.

Probabil că următoarea miză pentru România, după ce ajunge la un nivel de „croazieră“ de 5%, este irigarea cât mai multor sectoare şi zone geografice cu dinamismul dat de cele câteva insule care, iată, reuşesc să imprime un nivel neaşteptat.

Actuala creştere economică de 5% este dată de anumite porţiuni din lanţurile de valoare adăugată cuprinse pe teritoriul României care nu reuşesc să irige în jur destul, dar care statistic pot determina acest nivel al cifrelor.

Cel mai bun indicator pentru a sublinia această situaţie contradictorie este evoluţia creditului pentru întreprinderi. În condiţiile în care economia este efervescentă şi vom ajunge anul acesta la cel mai înalt nivel al angajabilităţii din septembrie 2008 încoace, de peste 4,8 mil. de angajaţi, nu se poate să ai o scădere a creditului bancar acordat întreprinderilor, aşa cum arată statistica. Astfel, soldul creditelor acordate companiilor (lei şi euro în echivalent) a scăzut de la 117 mld. lei în aprilie 2013 la 104 mld. lei în aprilie 2017, de când sunt ultimele date disponibile. Aceasta înseamnă o scădere de 18% pondere în PIB a creditelor pentru firme, la 13% în 2017.

O astfel de accentuare a dezintermedierii bancare apare doar când există criză economică, când scade cifra de afaceri a companiilor  şi nu când firmele caută oameni pentru că nu ştiu cum să facă faţă cererii, cum se întâmplă în prezent.

De fapt, finanţarea vine direct la sucursalele locale ale companiilor multinaţionale, nefiind evidenţiată în conturile băncilor prezente în România. Astfel, Oracle, IBM sau Lactalis au finanţare direct de la companiile-mamă şi automat avem acest paradox al creşterii fără finanţare bancară.

Acesta este numai un exemplu, însă probabil că, în condiţiile interdependenţei economice externe manifestate în cadrul economiei româneşti într-un grad mai înalt decât pentru alte economii, mai sunt necesari şi alţi indicatori pentru a surprinde într-adevăr evoluţia economiei.

Miza unei creşteri economice de 5% este depăşită. Obiectivul următor este ca acest nivel al creşterii economice să transforme economia şi societatea.