Producătorul Tuborg a investit peste două milioane de euro într-o linie dedicată dozelor de bere

Autor: Simona Tatu 07.06.2017

Fabrica de bere Tuborg, a companiei United Romanian Breweries Bereprod (URBB), unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală, a investit peste două milioane de euro într-o linie de îmbuteliere a dozelor de bere şi de aplicare de folii de protecţie pe capacele dozelor. 

„Investiţia în utilaje şi producţie se ridică la peste două milioane de euro. Maşina este complet automatizată şi lipeşte ambalajul prin căldură”, a spus Shachar Shaine, preşedintele URBB în cadrul unei conferinţe organizate la sediul fabricii de bere Tuborg din Pantelimon.

Întrebaţi despre vânzările companiei, oficialii Tuborg au spus că nu fac subiectul întâlnirii.

Fabrica de bere Tuborg a fost înfiinţată în anul 1996 în comuna Pantelimon, judeţul Ilfov şi are o capacitate de producţie de aproximativ două milioane de hectolitri anual.

Compania produce atât bere cât şi băuturi răcoritoare având în portofoliu mărcile de bere Tuborg, Carlsberg, Holsten, Skol, Guinnes, Weihenstephaner Hefe WeissBier, Kilkenny, cidru premium Somersby, precum şi Graninni pe piaţa băuturilor răcoritoare.

Compania URBB a avut în anul 2016 o cifră de afaceri de 373,4 (83 mil. euro), în creştere cu 12% faţă de  anul precedent, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Profitul companiei s-a situat la 8,9 milioane de lei, în scădere cu 13% faţă de anul precedent.