O nouă schimbare la conducerea Romgaz: Statul l-a pus preşedinte al CA pe Gheorghe-Gabriel Gheorghe. Mandatul directorului executiv Virgil Metea a fost reînnoit pe următorii patru ani
Autor:
Roxana Rosu
08.06.2017
Consiliul de Administraţie S.N.G.N. Romgaz a aprobat ieri numirea lui Gheorghe-Gabriel Gheorghe în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei, în locul lui Sebastian Tcaciuc, numit în această funcţie pe data de 15 mai.
Gheorghe Gheorghe Gabriel, 46 de ani, a fost candidat din partea ALDE la ultimele alegeri, dar şi vicepreşedinte al Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc. El s-a aflat în luna aprilie pe lista de propuneri a Ministerului Energiei, acţionarul majoritar al Romgaz, pentru funcţia de membru al CA.
În cadrul aceleiaşi şedinţe din 7 iunie, Consiliul de Administraţie a aprobat reînnoirea mandatului directorului general, Virgil Marius Metea, pe o perioadă de patru ani.
Romgaz Mediaş (SNG), cu o capitalizare bursieră de 13,06 miliarde lei (2,87 miliarde euro), este una dintre cele mai valoroase companii de la Bursă, acţiunea SNG urcând cu 35,6% de la începutul acestui an.