Statele Unite cer relaxarea sancţiunilor comerciale impuse Qatarului

Autor: Mihai Draghici 09.06.2017

Rex Tillerson, secretarul de Stat american, a invocat în primul rând raţiuni umanitare, dar a admis că sancţiunile impuse Qatarului afectează operaţiuni militare americane, inclusiv cele pentru contracararea terorismului, relatează site-ul agenţiei Associated Press. Trupe şi echipamente militare americane sunt staţionate pe teritoriul Qatarului.

Rex Tillerson a notat că Administraţia de la Doha încearcă să ia măsuri pentru limitarea finanţării activităţilor teroriste, dar a evidenţiat necesitatea unor eforturi suplimentare în acest sens.

Arabia Saudită, Emiratele Atabe Unite, Bahrainul şi Egiptul au adoptat luni o serie de sancţiuni comerciale şi diplomatice Qatarului, un aliat al Iranului, sub acuzaţia de susţinere a terorismului.

"Aşteptările noastre sunt ca aceste ţări să ia imediat măsuri pentru detensionarea crizei şi să demareze un efort de bună-credinţă pentru soluţionarea disensiunilor pe care le au între ele", a declarat Rex Tillerson, citat de site-ul agenţiei Reuters.