Garnituri de metrou modernizate în Rusia retrase din circulaţie în Budapesta

Autor: Catalina Apostoiu 12.06.2017
O serie de garnituri de metrou modernizate furnizate de compania rusă Metrowagonmash au fost retrase temporar din circulaţie pe linia de metrou M3 din Budapesta, relatează Budapest Business Journal. Compania de transport ungară BKV şi Metrowagonmash au semnat un contract de 219 milioane de euro pentru modernizarea a 37 de trenuri pentru linia de metrou M3 a Budapestei în august 2015. Ulterior, firma rusă a început să livreze garnituri vechi, dar nefolosite în loc să renoveze garniturile existente. Prima astfel de garnitură a fost livrată Budapestei la sfârşitul lunii mai 2016. Din 37 de garnituri comandate în cadrul contractului dintre cele două companii, nouă au fost livrate până acum Budapestei. Patru dintre acestea sunt în circulaţie de la sfârşitul lunii martie, însă problemele înregistrate au determinat retragerea temporară a acestora.