Traderul de cereale Brisegroup şi-a bugetat investiţii de 7 milioane de euro pentru construcţia şi modernizarea unor silozuri
Autor:
Roana Rotaru
13.06.2017
Brisegroup, unul dintre cei mai mai mari comercianţi de cereale şi distribuitori de materii prime agricole din România, un business de 216 mil. euro anul trecut, şi-a planificat investiţii de 7 milioane de euro în 2017, banii care vor merge spre finalizarea unui siloz în portul Galaţi şi pe modernizarea silozurilor deţinute de companie, potrivit Brisegroup. „În acest an ne-am bugetat o investiţie de 6 mil. euro în finalizarea unui siloz cu o capacitate de depozitare de 30.000 de tone în portul Galaţi şi încă un milion de euro pentru modernizarea slizourilor actuale, dotate deja cu infrastructura aferentă transportului de cale ferată pentru optimizarea fluxului de intrare-ieşire cereale din silozuri“, a declarat pentru ZF Angelo Nicolae, directorul general al Brisegroup. Anul trecut cifra de afaceri a Brisegroup a scăzut cu 13%, ajungând la 971,5 mil. lei (216 mil. euro), însă profitul companiei controlate de Marius Bucur a crescut de 2,3 ori, de la 0,8 mil. lei în 2015 la peste 2 mil. lei anul trecut, potrivit datelor publice.