Guvernul a lansat ieri în dezbatere publică unul dintre cele mai cerute proiecte din piaţa muncii: tele-workingul

Autor: Ştefan Stan 14.06.2017

Condiţia pentru tele-working este ca angajaţii să aibă contracte de muncă cu normă întreagă şi să lucreze cel puţin o zi pe lună de acasă.

 
Guvernul a lansat ieri în dezbatere publică proiectul de lege privind reglementarea telemuncii - munca de la distanţă, potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Ministerului Muncii. 
 
Potrivit proiectului de le­ge, conceptul de telemuncă ar fi definit ca o „formă de organizare a muncii în care o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator, se realizează de către un salariat de la distanţă de această locaţie, în mod regulat şi voluntar, folosind tehnologia in­formaţiei şi comunicaţiilor, în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau a unui act adiţional la acesta“.
 
Pentru ca un contract să se poată încadra în incidenţa legii telemuncii, trebuie respectate o serie de condiţii: activitatea se desfăşoară în afara oricărui loc de muncă organizat de angajator, prin utilizarea unor mijloace aferente tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, cum ar fi internetul, smartphone-ul etc.,  activitatea în regim de tele-working se desfăşoară cel puţin o zi pe lună,  salariatul şi-a exprimat acordul cu această formă de organizare a muncii, prin semnarea contractului individual de muncă sau a unui act adiţional la acesta, după caz.