Steve Scalise, liderul grupului republican din Camera Reprezentanţilor din SUA, a fost împuşcat

Autor: Mihai Draghici 14.06.2017

UPDATE Steve Scalise, liderul grupului politic republican din Camera Reprezentanţilor, şi alte trei persoane au fost răniţi în atacul armat din statul Virginia, anunţă Poliţia, precizând că autorul atacului a fost reţinut şi este şi el spitalizat.

Steve Scalise şi consilieri ai acestuia au fost împuşcaţi într-un incident armat produs miercuri la un antrenament de baseball, în statul american Virginia, afirmă surse citate de presa americană.

Incidentul a avut loc în zona East Monroe / Del Ray din oraşul Alexandria, în statul american Virginia. Un individ a deschis focul cu o armă de foc spre echipa republicană de baseball a Congresului SUA, în timpul unui antrenament.

Steve Scalise a fost împuşcat în şold, iar un consilier al acestuia în piept, relatează Fox News.

Potrivit CBS News, cel puţin patru persoane au fost rănite, inclusiv Steve Scalise şi mai mulţi consilieri ai acestuia.

Atacatorul a fost şi el rănit în incident.

Conform postului CNN, în incident au fost răniţi şi agenţi ai Poliţiei Capitoliului care erau prezenţi la antrenament pentru garantarea securităţii.

Poliţia din Alexandria a confirmat producerea incidentului armat, precizând că atacatorul probabil a fost reţinut.