Siveco, coordonator al Red-Alert, un proiect european de peste 5 mil. euro pentru depistarea conţinutului online cu caracter terorist

Autori: Adrian Seceleanu , Cristian Hostiuc 15.06.2017

Siveco, unul dintre cei mai mari furnizori de soft şi servicii de IT de pe piaţa locală, a fost desemnat coordonator al unui proiect derulat la nivel european, cu un buget de peste 5 mil. euro, timp de trei ani, care are ca obiectiv crearea unei soluţii de depistare automatizată a conţinutului online cu caracter terorist.

Platforma urmează să utilizeze soluţii de inteligenţă artificială şi de procesare complexă a datelor astfel încât autorităţile să poată fi alertate înainte ca atacurile teroriste să aibă loc. Dezvoltarea soluţiei are loc în contextul în care anul acesta în Europa a avut o tentativă de atac terorist la fiecare 9 zile, conform datelor furnizate în cadrul conferinţei de lansare.

Compania românească este coordonatorul la nivel european al proiectului atribuit de Comisia Europeană, denumit Red-Alert, şi are parteneri instituţionali din Marea Britanie, Spania, Malta, Israel, Ungaria, Franţa, România şi Republica Moldova. Proiectul nu este unul care va aduce profit Siveco, conform oficialilor companiei.