BRD-Groupe Société Générale şi UniCredit Bank acordă A&D Pharma un credit de peste 177 mil. euro

Autor: Cristina Bellu 16.06.2017

BRD - Groupe Société Générale şi UniCredit Bank acordă grupului far­ma­ceutic A&D Pharma un credit sindi­ca­lizat în valoare totală de peste 177 mi­lioa­ne de euro, informează BRD.

A&D Pharma, cel mai mare grup far­maceutic din România, fondat în 1994, operează trei linii de business: Mediplus Exim în domeniul dis­tri­buţiei de produse far­maceutice, Sensiblu, retail farmaceutic, pre­cum şi linia de bu­siness Marke­ting & Sales, care oferă ser­vi­cii producătorilor in­ter­naţionali de medi­ca­men­te, în zona Euro­pei Centrale şi de Est.

Finanţarea, acor­da­tă pentru o perioadă de cinci ani, este de tip „club loan“, fie­care dintre in­sti­tuţiile finan­ciare par­ticipând cu o suma egală, de 88,6 mi­lioa­ne de euro. Tranzacţia a fost aran­jată în comun de cele două bănci, BRD şi UniCredit Bank fiind aranjori principali man­dataţi. BRD şi-a asumat rolul de coordonator al documentaţiei de credit, iar UniCredit Bank rolurile de agent de facilitate şi agent de garanţii.