Cursul valutar s-a calmat după tensiunile politice, dar a rămas peste pragul de 4,58 lei/euro

Autor: Dan Straut 16.06.2017

Vineri, pe piaţa valutară, leul a debutat la cotaţii de peste 4,59 pentru un euro, dar ulterior a coborât chiar şi sub 4,57 însă la ora 13.00 a fost consemnată cotaţia oficială - valabilă până luni - de 4,5812.

Cotaţii de peste 4,58 lei/euro nu au mai fost consemnate din luna iulie 2012.

Claudiu Cazacu, analist-şef XTB România, consideră că un răspuns rapid la nesiguranţa politică internă va frâna deprecierea monedei naţionale faţă de principalele valute, evitându-se riscul depăşirii nivelului de 4,6 de lei pentru un euro. „Situaţia politică incertă de pe plan intern, dar şi conjunctura externă nefavorabilă a deprecizat leul faţă de euro şi dolarul american, iar tendinţa este în continuare de depreciere”, a declarat Claudiu Cazacu, pentru MEDIAFAX.

„Cursul euro-leu era pe un trend ascendent de câteva luni. Însă situaţia recentă pare să fi favorizat o accelerare a deprecierii leului. Astăzi avem 4,59 de lei pentru un euro şi ne apropiem de 4,6 lei. Cred că incertitudinea legată de situaţia politică din România a avut un rol în această privinţă. În acelaşi timp este o conjunctură internaţională nefericită. Şi cred că împreună au condus la această mişcare”, a mai spus analistul.