Până aici a fost: Dobânzile la euro nu vor mai scădea

Autor: Cristian Hostiuc 17.06.2017

Banca Centrală Europeană (BCE) a pus punct scăderii isto­ri­ce şi excepţionale a dobânzilor la euro, avertizând pieţele să nu se mai aştepte la alte reduceri în viitor. În România, aproape 40% din împrumuturi au la bază indicatorii de referinţă ai dobânzilor la euro (EURIBOR), la care se adaugă marja băncii. EURIBOR la o lună este mi­nus 0,37% pe an, EURIBOR la trei luni - minus 0,329% pe an, iar la un an - minus 0,134% pe an. Dobân­da oficială la euro este zero. În România, dobânda oficială la lei este de 1,75% pe an, păstrată ne­schim­bată din mai 2015. ROBOR, indicatorul de referinţă pen­tru creditele în lei, se situează între 0,7 şi 0,8% pe an.