In memoriam Cristian Micu - de la reporter ZF, la bursele lumii: Până în ultima clipă a trăit lângă ştiri şi pieţe

În toamna lui 2008, cu două săptămâni înainte de căderea băncii americane Lehman Brothers, faliment considerat ca reper pentru începutul celei mai mari crize din lume, Cristian Micu s-a angajat ca trader la Londra la Credit Suisse First Boston, una dintre cele mai mari bănci de investiţii ale lumii.

A fost şansa lui de a vedea pe viu, de a fi parte la ce s-a întâmplat în acea toamnă istorică, când toate pieţele cădeau de la minut la minut şi nimeni nu era sigur de nimeni, mirosul falimentului plutind peste tot.

„Nu o să uit niciodată ziua în care am făcut 10 milioane de dolari profit din căderea pieţelor“, a spus el în 2013 la ZF Live.

„După ce am făcut un an de MBA, m-am întors de la un training la New York de şapte săptămâni şi am ajuns în City în septembrie 2008. Ce am văzut zilele alea în piaţă (prăbuşirea Lehman Brothers) nu poţi să vezi în filme sau să citeşti în cărţi. Dintre pieţele noastre, în special Rusia era atipică, pentru că atingea limita minimă de preţ în ziua aceea şi se suspenda, şi s-a întâmplat de zece ori într-o perioadă de două săptămâni. Drept urmare, clienţii care erau prinşi cu poziţii pe piaţă, mai ales cei cu poziţii pe piaţă, trebuia să vândă la orice preţ. Se tranzacţiona ca la originea bursei, la telefon, fără să existe un ecran.“

Ce te-a impresionat cel mai mult? „Ziua în care deskul (biroul de tranzacţionare - n.red.) nostru a făcut 10 milioane de dolari profit pentru că piaţa de la Londra nu avea referinţă locală pe Rusia şi se tranzacţiona Gazpromul într-un spread de 2,3 dolari, oriunde puneai un bid erai lovit, erai market-maker pentru această acţiune.“

De când era la ASE Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Bănci, Asigurări şi Burse, şi-a dorit enorm să lucreze într-un centru financiar al lumii, simţind că tradingul, tranzacţionarea pe pieţele financiare, i se potrivea ca o mănuşă.

În vara lui 2001, pe când era student, după ce un profesor de la ASE le-a vorbit despre Ziarul Financiar, a ajuns să lucreze ca reporter pe piaţa de capital, un job care l-a învăţat ce ştiri se vând cel mai bine, cum şi de ce. A fost cea mai fericită perioadă a vieţii lui, în care a învăţat totul, cum este lumea văzută din culise.

Pentru el, articolul reper, pe care l-a scris şi de care şi-a adus aminte întotdeauna, a fost despre o AGA la Rasdaq, unde a fost în sală incognito pe procura unui broker. Nu era nicio diferenţă între ce se întâmplă acum la PSD şi ce se întâmpla atunci la Rasdaq.

„«Circ la AGA de la Bursă» se numea articolul pe care l-am scris când am fost la bursă şi am relatat despre certurile brokerilor.“

Pe 1 ianuarie 2002 a fost la Frankfurt, unde a asistat la lansarea monedei unice europene, un eveniment istoric pe care l-a acoperit ca ziarist şi pe care l-a ţinut minte tot timpul. Marca a murit! Trăiască euro!

După un an şi ceva la ZF, după ce a terminat ASE-ul, a plecat la ING Bank Bucureşti în departamentul de trezorerie, unde a activat timp de patru ani pe poziţia de corporate dealer.

În 2006 a plecat la Londra pentru a face un MBA timp de doi ani. Chiar înainte de terminare a fost recrutat de Credit Suisse First Boston, care l-a trimis la New York într-o perioadă de pregătire pe Wall Street.

Trei ani şi jumătate a lucrat pentru Credit Suisse la Londra, acoperind pieţele emergente.

Ar fi vrut să tran­zac­ţioneze mai mult cu România, avea clienţi cu bani, dar bursa de la Bucureşti era prea mică, fără lichiditate, dar cu multe certuri între brokeri.

Viaţa în City-ul londonez a fost extrem de dură, plină de interese, ceea ce la noi s-ar putea încadra lejer în categoria traficului de influenţă, cu 12 ore de muncă pe zi, cu stres foarte mare şi cu securea restructurării deasupra capului în fiecare zi, având în vedere că dacă nu produci bani şi profit, nimeni nu te ţine. Odată ce un tip de altă naţionalitate decât britanică urcă în ierarhia unei bănci, el îşi aduce şi îşi plantează toţi compatrioţii. Numai românii nu fac acelaşi lucru.

În 2012 a plecat la Delphi Securities, pe pieţele emergente, după care în toamna anului 2013 a revenit la Bucureşti pentru a prelua conducerea societăţii de brokeraj NBG Securities, parte a grupului National Bank of Greece. Într-un an a adus societatea în top 5-10 pe piaţa de la Bucureşti, faţă de mijlocul clasa­mentului, unde stătea de ani buni.

În decembrie 2015, la AGA, a fost ales membru în boardul Bursei, fără să fie parte a unei tabere sau a alteia.

Prin poziţiile lui a încercat să transfere experienţa dobândită pe marile pieţe financiare ale lumii şi la Bucureşti, gândindu-se din perspectiva investitorilor şi mai puţin a luptelor interne dintre brokeri, dintre cei care gra­vitează în jurul pieţei de la Bucureşti.

A încercat să schimbe lucrurile la SIF-uri - Transilvania şi Oltenia - dar nu a avut voturi suficiente, ironic, din partea celor care declarativ, în public, cer schimbarea, cer o guvernanţă mai bună sau protecţia acţionarilor. Nu a fost să fie.

Spera ca la următoarele alegeri să aibă mai mult succes, asta dacă şi marii acţionari voiau acelaşi lucru.

Nu a mai avut timp, pentru că în primăvara anului 2017 a fost lovit de o boală incurabilă, un caz extrem de rar.

A murit vineri, la numai 38 de ani.

Până în ultima clipă, până în ultima săptămână, îşi începea ziua uitându-se pe pieţe, pe ştiri, pe ce se întâmplă în jur, aşa cum o făcea de când era student la ASE şi reporter la ZF.

Şi i-a mai plăcut ceva: tangoul.