Mihai Necolaiciuc rămâne în închisoare după ce instanţa a respins contestaţia pentru eliberare

Autor: Cătălin Legănel 19.06.2017

Magistraţii Tribunalului Constanţa au păstrat, luni, decizia din 11 aprilie a Judecătoriei Medgidia, care au respins propunerea de eliberare condiţionată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, privindu-l pe Mihai Necolaiciuc.

Decizia magistraţilor Judecătoriei Medgidia a fost contestată de apărătorii lui Mihai Necolaiciuc, contestaţie ce s-a judecat la Tribunalul Constanţa. Instanţa a respins, luni, contestaţia fostului director general al CFR, decizia fiind definitivă, astfel că acesta va rămâne încarcerat la Poarta Albă.

Neculaiciuc va avea dreptul să depună o nouă cerere de eliberare condiţionată peste patru luni.

În noiembrie 2016, fostul director general al CFR, Mihai Necolaiciuc, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, la opt ani de închisoare pentru abuz în serviciu, pedeapsa fiind redusă de la zece ani, cât decisese iniţial Judecătoria Sectorului 1.

Sentinţa a fost dată în dosarul în care Mihai Necolaiciuc, mai mulţi foşti şefi din CFR SA şi administratori de firme au fost acuzaţi pentru fraudarea companiei. În acest dosar au fost comasate trei cauze în care Mihai Necolaiciuc şi alte persoane au fost trimişi în judecată, pentru fraude de aproximativ 56,7 milioane de euro.

Mihai Necolaiciuc fusese eliberat din închisoare în iulie 2015 după ce a fost condamnat într-un al patrulea dosar, cel care a ajuns şi cel mai târziu la instanţă.

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat în 2014 pe Mihai Necolaiciuc la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare, în dosarul privind o fraudă de 2,7 milioane de euro produsă prin achiziţionarea de bunuri într-un proiect de reconstruire a infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000.