Reindustrializarea României. Contribuţia industriei la formarea PIB-ului în România a ajuns la 23% anul trecut, peste media UE

Autor: Adelina Mihai 20.06.2017
Contribuţia industriei la formarea Produsului Intern Brut a ajuns la 23,1% în 2016, fiind în uşoară scădere faţă de anul anterior, dar peste media înregistrată la nivelul statelor UE, unde industria contribuie cu 19% la formarea PIB, arată datele Institutului Naţional de Statistică şi ale Eurostat.
 
Structura PIB-ului pe ramuri de activitate s-a schimbat radical faţă de perioada de dinainte de Revoluţie, când contribuţia industriei era de 46% la formarea PIB, iar a agriculturii de 14%. Anul trecut însă, industria a contribuit cu 23% la formarea PIB, iar agricultura cu numai 4,4%, sectorul serviciilor aducând peste 54% din formarea PIB în 2016.
 
O structură industrială mai puternică dezvoltă economia mai mult, spun specialiştii, pentru că fabricile generează locuri de muncă pe orizontală şi pe verticală. Existenţa businessului Automobile Dacia, spre exemplu - cel mai mare producător auto care are aproape 14.000 de anga­jaţi pe platforma de la Mioveni - a generat peste 100.000 de locuri de muncă în România, aceştia fiind angajaţi ai furnizorilor Dacia.
 
Vedeţi aici mai multe detalii despre Conferinţa ZF Cum poate fi reindustrializată România?