Principalul concurent al lui Merkel la şefia guvernului german îi ameninţă cu taxe mai mari pe bogaţi

Autor: Bogdan Cojocaru 20.06.2017

Martin Schulz, liderul social-demo­craţilor germani (SPD) şi fost preşedinte al Parlamentului European, a spus că partidul său va majora taxele impuse celor cu averi mari şi le va micşora pe cele plătite de oamenii cu venituri mici dacă va câştiga alegerile federale din toamnă.

Schulz încearcă astfel să câştige de partea sa clasa muncitoare în condiţiile în care partidul său rămâne în urmă în cursa electorală cu toate că a avut un start bun când politicianul a fost nominalizat, în ianuarie, pentru a ataca poziţia cancelarului Angela Merkel, scrie Reuters.

„Vom reduce povara fiscală pentru persoanele cu venituri mici şi mijlocii şi vom sprijini familiile. Propunerile noastre sunt bune nu doar pentru Germania, ci şi pentru Europa“, a spus Schulz, explicând că acestea vor ajuta prin stimularea cererii interne şi prin majorarea importurilor din ţările europene. Astfel, SPD va ridica pragul de sus al impozitului pe venit de la 42% la 45%, dar şi suma minimă care atrage astfel de taxe de la 54.000 de euro la 76.000 de euro. În plus, partidul va creşte impozitul special aplicat celor care câştigă peste 250.000 de euro de la 45% la 48%. Planurile subliniază intenţia SPD de a pune justiţia socială la baza campaniei electorale.

Repetent în clasa a 11-a şi fără studii superioare, Schulz are un trecut modest. În tinereţe spera să devină fotbalist profesionist.

Visele i-au fost spulberate de o accidentare şi s-a refugiat în băutură. Obsedat cu cititul, s-a pregătit ca librar şi a fost ales primar într-un oraş de provincie, rampa de lansare pentru o carieră în politică. Schulz a fost membru al Parlamentului European din 1994 până în 2017, iar în perioada 2012-2017 a condus această instituţie de bază a UE.

Din poziţia de preşedinte al PE a pozat adesea în apărătorul intereselor cetăţenilor europeni în faţa, spre exemplu, a presiunilor Berlinului pentru austeritate în cazul Greciei. Aliaţii lui Merkel l-au acuzat de politici economice antigermane. Fire explozivă, Schulz a fost comparat de fostul premier italian Silvio Berlusconi cu un paznic de lagăr de concentrare nazist, scrie Financial Times.

În actualul context internaţional, Schulz nu ezită să apere Germania în faţa criticilor preşedintelui american Donald Trump, cel mai puternic politician al lumii, sau să-l atace pe Viktor Orban, premierul Ungariei care promovează idei anti-Bruxelles dar îşi creează imaginea de apărător al adevăratelor valori europene.

Pentru protejarea familiilor cu venituri mici şi medii, Schulz propune reducerea taxelor astfel încât acestea să plătească cu 15 mld. euro mai puţin în fiecare an.

În plus, SPD va excepta salariaţii cu venituri mici şi mijlocii de la plata „taxei de solidaritate“ introdusă în Germania după reunificarea ţării în 1990 pentru sprijinirea landurilor sărace din est. Impozitul, de 5,5%, aduce la buget peste 15 miliarde de euro pe an şi a fost introdus ca măsură provizorie.

Între timp, guvernul german a anunţat că este prudent şi îşi menţine prognozele de creştere ecomomică, deşi datele economice sunt solide, moralul este ridicat, iar banca centrală şi diverse institute de cercetare şi-au îmbunătăţit prognozele. Guvernul se aşteaptă ca PIB-ul să crească cu 1,5% în 2017 şi cu 1,6% în 2018.

„Rămânem cu aceste estimări pentru că nu ar trebui să subestimăm dificultăţile prin care trece economie mondială“, a explicat Brigitte Zypries, ministrul economiei, din partidul SPD, aflat în alinaţă la guvernare cu creştin-democraţii lui Merkel.