Speriaţi de criza politică, investitorii „linşează“ companiile de stat pe bursă: 1,8 miliarde de lei s-au evaporat în două săptămâni

Autor: Liviu Popescu 22.06.2017
Cele mai mari 10 companii listate la bursa românească la care statul este acţionar majoritar aveau o capitalizare cumulată de 28 mld. lei la preţurile de închidere din 20 iunie, în scădere cu aproape 1,8 miliarde de lei faţă de acum două săptămâni, când România intra într-o iminentă criză politică.
 
În ultima săptămână valoarea companiilor de stat listate a scăzut cu 683 mil. lei.
 
Aceste companii au pierdut din valoare şi de când a izbucnit pe neaşteptate conflictul din interiorul PSD, cel mai mare partid din România, care a dus la o derivă în interiorul formaţiunii, iar ulterior la demiterea guvernului Grindeanu.
 
„Instabilitatea politică şi econo­mică duce la creşterea riscului, ceea ce implică un premium cerut pentru investiţii. De asemenea, o perioadă prelungită de inconsecvenţă are un impact mai mare asupra costului. Pe termen lung mai important este însă modul în care companiile naţionale reuşesc să-şi realizeze planurile de investiţii în eficientizarea şi dezvoltarea activităţii“, explică Daniela Ropota, responsabil departamentul de analiză din cadrul Intercapital. Dar criza politică s-a suprapus peste subiectul dividendelor suplimentare cerute tot de stat.