Cei care l-au dat afară pe şeful Uber sunt acţionari şi la Banca Transilvania

Autor: Liviu Popescu 27.06.2017

Gigantul american Fidelity, fond de investiţii care administrează active de 2.200 mld. dolari, adică de 11 ori cât produce economia românească într-un an, este acţionar la Banca Transilvania, dar şi la compania americană Uber.

Fidelity controlează prin vehiculele sale circa 4% din banca de la Cluj, cel mai tranzacţionat emitent de pe piaţa de capital din România, potrivit plat­formei Bloomberg. În cazul Uber, companie care nu este listată, Fidelity de­ţine împreună cu alţi acţionari insti­tu­ţionali precum Benchmark, First Round Capital, Lowercase Capital, Menlo Ventures, 40% din drepturile de vot ale Uber. Compania americană este evaluată la 70 mld. dolari, iar potrivit cotidia­nului american The New York Times, acţionarii instituţionali, printre care şi Fidelity s-au ridicat într-o revoltă îm­potriva şefului Uber Travis Kala­nick, fiind nemulţumiţi de stilul său de conducere.