Consultaţii stomatologice gratuite în Capitală pentru depistarea cancerului oral

Ziarul Financiar 27.06.2017

Primăria Municipiului Bucureşti anunţă că organizează, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale, în perioada 28 - 29 iunie 2017, «Zilele Prevenirii Cancerului Oral».

Astfel, în această perioadă, specialiştii Secţiei Clinice de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, din cadrul Spitalului Clinic «Prof. dr. Dan Theodorescu», vor oferi consultaţii gratuite în cadrul spitalului, aflat pe Calea Plevnei, nr. 17, în baza unei programări telefonice.

Până marţi, la aceste consultaţii gratuite s-au înscris peste 200 de persoane.

Iniţiativa organizării evenimentului aparţine conducerii Spitalului de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială şi face parte dintr-o campanie de conştientizare şi prevenire a cancerului oral.

Reprezentanţii spitalului spun că decizia a fost luată ca urmare a numărului mare de cazuri de cancer de acest fel depistate în ultima perioadă.