CEZ şi-a redus la jumătate pierderile. Martin Zmelik: Ne dorim să reducem pierderile în 2017, singurul parametru care ne poate încurca este vremea
Autor:
Alina-Elena Vasiliu
05.07.2017
Grupul energetic ceh CEZ, prezent pe piaţa locală cu mai multe companii, şi-a redus anul trecut pierderile cu circa 45%, până la 229 de milioane de lei (50,9 milioane de euro), rezultatul negativ fiind puse de compania pe seama parcului eolian de la Fântânele-Cogealac-Grădina.
„Toate pierderile sunt generate de parcul eolian pe care îl avem în Fântânele-Cogealac-Grădina. Prelungirea duratei de viaţă a certificatelor verzi însă, alături de acreditarea finală pe care a primit-o parcul nostru eolian, ar putea aduce rezultate mai bune anul acesta. Ne dorim să reducem pierderile în 2017. Pentru noi, va fi un an de consolidare, singurul parametru care ne poate încurca este vremea“, spune Martin Zmelik, country manager şi preşedinte al directoratului CEZ România.
Profitul EBITDA înainte de deducerea dobânzilor, impozitelor, deprecierii şi amortizării a fost de 36,4 milioane de euro, în creştere cu 8%.
În 2016, turbinele din parcul eolian CEZ au produs un total de 1.159 GWh, grupul CEZ fiind cel mai mare producător privat de energie regenerabilă din ţară. Tot anul trecut, parcul eolian a obţinut peste 992.000 de certificate verzi prin sistemul de suport al investiţiilor în energie regenerabilă. CEZ a investit 1,1 mld. euro în parcul eolian.