Tensiunile nord-coreene revin, iar activele de refugiu cresc

Autor: Dan Grigore Ivan 05.07.2017
Aurul şi yenul japonez, unele dintre cele mai importante active de refugiu, s-au apreciat ieri după ce Coreea de Nord a anunţat că a testat cu succes prima rachetă balistică intercontinentală. Astfel, datele economice pozitive din Statele Unite ale Americii au fost umbrite de ştirile din Asia, iar pieţele de capital consacrate au afişat mişcări modeste în ambele direcţii, precauţia şi nevoia investitorilor de a înţelege ce se întâmplă fiind elementele care au caracterizat ziua de ieri. Yenul japonez s-a apreciat cu peste 3% de la începutul acestui an, în vreme ce indicele nipon Nikkei 225 a avansat cu 4,8% în aceeaşi perioadă. De asemenea, aurul a crescut în 2017 cu 5,49%, pe fondul unor evoluţii bune ale indicilor bursieri importanţi, precum Dow Jones sau EuroSTOXX 50, care au crescut cu 8,69%, respectiv cu 6,15%.