Proprietarii de podgorii şi producătorii de vin pot obţine finanţări pentru construcţia de crame: Suma pusă la bătaie este de 47 mil. euro

Autor: Mediafax 06.07.2017

În cadrul Programului Naţional de Sprijin al României 2014-2018 a fost elaborat un act normativ care, pe lângă investiţiile deja accesate de către producători, cuprinde şi investiţii în construcţia de imobile noi destinate vinificaţiei (crame), a anunţat miercuri Ministerul Agriculturii. 

Finanţări se mai pot obţine şi pentru investiţiile în laboratoare pentru controlul calităţii, imobile cu destinaţia de prezentare şi vânzare, săli de degustare, care, până la apariţia prezentului ordin, se puteau accesa doar prin PNDR.