Businessul restaurantelor La Plăcinte s-a apropiat de 30 de milioane de lei după o creştere de aproape 15% în 2016

Autor: Mădălina Dediu Panaete 06.07.2017

Compania a intrat pe piaţa din România în toamna lui 2013 şi a crescut în primii ani de viaţă puternic, uneori chiar triplându-şi businessul. Anul trecut avântul s-a temperat, dar şi expansiunea.



Lanţul de restaurante La Plăcinte are în prezent 12 unităţi în România, la fel de multe ca în urmă cu un an, arată datele de pe site-ul propriu. Dintre acestea, opt sunt în Bucureşti, iar celelalte sunt amplasate în mari oraşe ale ţării, mai exact la Iaşi, Sibiu, Braşov şi Ploieşti. În primii ani de activitate compania s-a extins puternic şi anunţa planuri ambiţioase pen­tru a acoperi atât Capi­tala, cât şi alte oraşe im­portante. Totuşi, în ulti­mul an pe site-ul com­pa­niei nu apar alte unităţi nou deschise. Re­pre­zen­tanţii La Plăcin­te sunt printre cei mai discreţi din piaţă, astfel că sin­gurele informaţii dispo­nibile sunt cele publice. În urmă cu circa doi ani, antre­prenorul mol­dovean Andrei Tranga, care deţine businessul, a adus în Româ­nia şi un al doilea format de busi­ness, pizzeriile Andy’s Pizza. Iniţial a fost des­chis un local în centrul vechi al Capitalei, însă acesta a fost închis, iar businessul s-a transformat într-unul exclusiv pe zona de livrare. De altfel, şi La Plăcinte are divizie de livrare, însă doar în Bucureşti.