Chimcomplex Borzeşti a depus o ofertă pentru preluarea Oltchim, în încercarea de a crea un grup românesc în industria chimică

Autor: Roxana Rosu 07.07.2017

Compania Chimcomplex Borzeşti, membră a Grupului SCR, a depus astăzi o ofertă angajantă pentru preluarea activelor combinatului Oltchim Râm­nicu Vâlcea, în vederea creării Com­paniei Române de Chimie, gândită ca un viitor jucător regional în industria chimică.

„Sunt optimist şi cred în bunele intenţii ale factorilor decizionali, respectiv ale administratorilor judiciari şi ale creditorilor Oltchim faţă de viitorul acestui combinat-fanion al industriei chimice româneşti şi al tuturor oamenilor din Râmnicu Vâlcea dependenţi în mod direct de buna funcţionare a acestuia. Oferta pe care am depus-o este una co­rectă, sustenabilă şi bine asumată, iar faptul că avem resursele umane, know-howul şi re­sur­sele financiare, ar trebui să fie hotărâtor în lua­rea unei decizii, astfel încât Oltchim împreună cu Chimcomplex să redevină acel etalon pe care îl merită industria chimică românească pe plan intern şi regional prin intermediul Companiei Române de Chimie“, declara Virgiliu Bancila, preşedintele Chimcomplex Borzeşti.