Aurel Neţin, şeful Lenovo: Piaţa de PC-uri va stagna în 2017

Autor: Ioana Nita 07.07.2017

Preţul modelelor din segmentul de mijloc este cuprins între 1.500 şi 2.000 lei, iar cele din gamele superioare pornesc de la 3.000-3.500 lei.



Piaţa locală de PC-uri se va menţine anul acesta aproximativ la acelaşi nivelul din 2016, când vânzările de profil s-au situat la circa 685.000 unităţi, în scădere cu 10% faţă de anul precedent, în condiţiile în care utilizatorii îşi îndreaptă atenţia către alte gadget-uri - în special smartphone-uri, investind mai rar în schimbarea desktop-ului sau a laptopului. „Anul trecut piaţa s-a situat la circa 685.000 de desktopuri şi notebook-uri, iar pentru 2017 prognoza arată o scădere uşoară de 1-2% până la 675.000 de unităţi”, a declarat a declarat Aurel Neţin, country manager al Lenovo România – subsidiara locală a gigantului chinez. Acesta este lider atât la nivel mondial, cât şi local, pe de PC-uri, cu o cotă de piaţă de 28% în România în anul fiscal 2016-2017 (încheiat în martie 2017). Deşi per total piaţa locală de PC-uri a scăzut anul trecut, în primul trimestru s-a înregistrat o creştere de peste 2%, conform estimărilor iniţiale ale Lenovo. Din punct de vedere valoric, se observă o tendinţă de creştere pe piaţa de desktop-uri şi PC-uri din România, consumatorii optând pentru modele mai performante.