Primăria Capitalei şi ministerul Culturii au stabilit înfiinţarea "autobuzelor culturale" RATB

Autor: Firuta Flutur 08.07.2017

"În urma discuţiilor, cei doi oficiali au stabilit o altă măsură menită să dezvolte viaţă culturală a Capitalei, şi anume înfiinţarea unei linii RATB speciale, care să aibă staţii la toate obiectivele culturale importante din
Capitală, teatre, muzee, precum şi alte instituţii de cultură", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Capitalei, remis sâmbătă MEDIAFAX.

Măsura a fost discutată în cadrul întâlnirii pe care primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a avut-o cu ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Lucian Romaşcanu. Discuţiile au vizat proiectele pe care cele două institituţii le pot dezvolta, dar şi simplificarea legislaţiei în ceea ce priveşte obţinerea avizelor în zonele protejate.