Salariul mediu net a ajuns în mai la 2.363 de lei, plus 14% faţă de anul trecut. IT-iştii câştigă în medie 5.800 de lei

Autor: Anca Olteanu 10.07.2017
Câştigul salarial mediu nominal net a scăzut cu doar 3 lei, ajungând la 2.363 de lei în luna mai 2017 faţă de luna precedentă, iar salariul mediu brut a fost de 3.288 lei, cu 0,1% mai mic decât în luna aprilie 2017, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
 
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5.842 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.376 lei).
 
În luna mai 2017 comparativ cu mai 2016, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,5%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 113,8%.
 
Indicele câştigului salarial real a fost de 99,6% pentru luna mai 2017 faţă de luna precedentă.